BILKA la 6 luni: creștere de 55% și o nouă linie de producție

BILKA, liderul pieței de acoperișuri, a înregistrat în primele 6 luni ale lui 2015 afaceri de 69 milioane lei, în creștere cu 55% față de aceeași perioadă a anului trecut. Conform estimărilor companiei, 1 din 4 acoperișuri metalice vândute în prima jumătate a anului a fost achiziționat de la BILKA.

„Am avut în primele 6 luni ale lui 2015 afaceri cât am avut în primii patru ani de activitate (2007-2010) cumulat. Această performanță vine ca urmare a maturizării investițiilor de peste 9 milioane de euro realizate în cei 8 ani de activitate. Totuși, o contribuție decisivă la creșterea afacerilor a fost reprezentată de infrastructura internă a companiei, de sistemul de management care a gestionat eficient resursele existente și a fructificat investițiile realizate. Consider că fără acest aspect, capacitatea de producție, investițiile și gama de produse și servicii, ajung să nu fie suficiente într-o piață concurențială”, declară Horațiu Țepeș, proprietar BILKA.

Noi linii de producție și modele de țiglă metalică

La sfârșitul lunii iunie compania a pus în funcțiune o nouă linie de producție, dublând astfel capacitatea de producție pentru țigla metalică BALCANIC. Această investiție face parte din programul investițional demarat la începutul anului trecut, care se ridică la aproximativ 7 milioane de euro și se va finaliza în 2016.

„Ne-am propus să putem onora orice comandă în doar 24 de ore. Astfel, pentru a respecta acest angajament, odată cu creșterea cererii suntem nevoiți să creștem și capacitatea de producție. În a doua jumătate a anului vom instala alte 7 noi linii de producție și vom lansa și 3 noi modele de țiglă metalică. Diversificarea gamei de produse va duce atât la creșterea afacerilor BILKA cât și la creșterea întregii piețe de acoperișuri. Investițiile sunt susținute din fonduri proprii, credite bancare și peste 3 milioane lei din fonduri europene”, precizează Horațiu Țepeș. După un salt de 55% al cifrei de afaceri și investițiile realizate pentru extinderea producției, compania vizează achiziția de noi terenuri.

„În domeniul nostru, o creștere de 55% aduce, pe lângă nevoia creșterii capacității de producție, și nevoia creșterii capacității de stocare a materiei prime. În acest sens vizăm achiziția de noi terenuri. Pentru anul acesta concesionarea sau achiziția terenului de 13.000 mp din imediata apropiere a fabricii, aflat în domeniul public, devine impetuos necesară pentru buna funcționare a fluxului de producție”, declară Horațiu Țepeș

Linie Tigla metalica Balcanic 1

Piața de acoperișuri în 2015: potențial de creștere cu până la 15%

Conform studiilor interne piața de acoperișuri metalice a înregistrat în prima jumătate a anului o creștere medie de 10%. În 2015 motoarele vânzărilor de acoperișuri rămân lucrările de renovare, însă se simte un reviriment atât în zona lucrărilor rezidențiale noi, cât și industriale.

„Previziunile noastre se bazează în principal pe evoluția pieței în primul semestru când cererile pentru învelitori au crescut neașteptat de mult. Cererea de noi locuințe, susținerea achiziționării de locuințe noi din partea statului, disponibilitatea băncilor de a susține pe de-o parte constructorii și pe de altă parte persoanele fizice, împreună cu eforturile producătorilor pentru creșterea pieței, sunt câteva dintre elementele care aduc un plus pe piața acoperișurilor. De asemenea, de anul acesta, vom resimți și efectele pozitive ale proiectelor realizate în domeniul agriculturii prin programele de finanțare cu fonduri europene în perioada 2007 – 2014. Odată ajunse la maturitate aceste investiții generează noi oportunități dar și resursele financiare necesare dezvoltării acestui sector. Sunt resorturile pentru o creștere considerabilă a pieței de acoperișuri și implicit a afacerilor BILKA”, precizează Horațiu Țepeș.

INFO BILKA, producător de sisteme pentru acoperișuri a fost înființată în 2007. BILKA a înregistrat în 2014 afaceri de 134 milioane de lei. Fabrica BILKA se întinde în prezent pe o suprafață de 45.000 mp cu destinație hale de producție, depozitare și birouri. Pe poarta fabricii au ieșit doar anul trecut peste 4 milioane mp de țiglă metalică. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial. În 2014, BILKA și-a vândut produsele la nivelul întregii țări prin intermediul a peste 500 dealeri stabili. Rețeaua de distribuție BILKA acoperă integral teritoriul României.